Interviu cu Vlad Bălan despre viața de actor

670
Vlad Bălan

M-am întâlnit la o cafea cu Vlad Bălan, actor de teatru și protagonist în thrillerul Valea Mută pe HBO. Nu ne mai văzusem din liceu de când jucam baschet în curtea liceului. Am povestit despre viața de actor, atât pe scenă cât și în afara ei, dar și despre cum este să obții un rol într-o producție TV din România.

Dacă v-am stârnit curiozitatea, vă invit să citiți interviul care urmează.

1. Cum a fost primul casting din viața ta?

Vlad Bălan: Cred că eram prin liceu, în clasa a XI-a. Era încă perioada cu proiecte mari Media Pro. Țin minte că era o sală de așteptare în care erau o groază de actori și cu mine. M-au chemat să dau pentru un serial. Am fost varză. Aveam o preconcepție despre jocul de film și de fapt nu jucam nimic, doar citeam replicile monoton. Mi se părea că sunt minimalist. Plus că eram extrem de emoționat. Am dat multe probe proaste. În continuare o fac.

2. În liceu, pasiunea ta era baschetul. Ce te-a făcut sa urmezi facultatea de actorie, sa duci pasiunea la nivel de perfomanță?

Vlad Bălan: Pasiunea mea prin gimnaziu era baschetul. Mergeam în parcul Titănel, le ziceam alor mei că stau doar două ore, mă prindea noaptea și îl trimiteau pe bunicul meu să mă ia. Până când la un moment dat am fost la un antrenament și mi-am dat seama că nu sunt așa de bun, că indiferent cât îmi place nu pot să joc prea bine. M-a lovit într-un fel. Cu teatrul a fost diferit. Am fost la un festival și am spus o replică și lumea a început să râdă și m-am îndrăgostit de oamenii care făceau teatru. Mi se păreau extrem de frumoși. Și am simțit că vreau să cunosc ca ei, să simt ca ei.

3. Acum joci într-ul serial de succes Valea Muta, cum te simți să fii imaginea unui serial cu atât de mulți fani?

Vlad Bălan: Mamă, cum e întrebarea asta! Am jucat acum 2 ani. Mă bucur pentru că am făcut proiectul, a fost una din cele mai intense experiențe din cariera mea. Asta cu fanii nu știu ce să zic. Adică a fost o periodă de boom mediatic în care mă mai știa lumea pe stradă și tot felul de cunoștințe încercau să îmi facă lipeala cu prietene de-ale lor. Între timp s-au mai liniștit lucrurile. Și nici atunci nu a fost ca în filme. Mă simțeam doar mai băgat în seamă un pic.

4. Cum a fost prima dată când ai jucat? Cum ți-ai gestionat propriile emoții și cum ai depășit tracul?

Vlad Bălan: Nu le-am depășit. Îmi tremurau picioarele și vocea. Până acum 4 ani, nu puteam să mănânc înainte de spectacol. Toată ziua supraviețuiam pe un măr și un biscuit. Acum obișnuiesc să demitizez totul și să iau la mișto în mintea mea. Altfel sunt extrem de timid și s-ar pierde corpul meu probabil. Deci picioarele ar tremura și acum.

5. Între film și realitate: care a fost personajul pe care l-ai jucat și cu care te-ai identificat cel mai mult?

Vlad Bălan: Când eram în anul II, jucam la Teatrul Mignon în Elevator. A fost o perioadă în care lucram toată ziua și serile stăteam la repetiții până noaptea târziu. E o piesă foarte frumoasă despre doi adolescenți care mor într-un lift dintr-o fabrică părăsită. Ceea ce e extrem de puternic la piesă e că povestește ultimele lor clipe în care ei trăiesc un fel de viață comprimată în care vârstele se amestecă și ei trec printr-o căsătorie posibilă poate. Jucam în teatru independent și de multe ori puneam decorul și nu știam dacă vin mai mult de 5 oameni, dar iubeam spectacolul. Și băiatul ăsta fără nume din piesa asta misterioasă, care e între maturitate și infantilism tot timpul, care e bărbatul de care ai nevoie fix când nu te aștepți și care se poartă ca un copil agasant fix când ai nevoie să fie matur și responsabil,  a fost ceva cu el…

6. Cum te-a ajutat actoria în viața personală? În ce situații ai folosit-o?

Vlad Bălan: Nu știu exact. Cred că eu oricum sunt o fire relativ timidă care încearcă să compenseze și devine excesiv de sociabil, enervant de sociabil. Probabil că dacă nu aș fi făcut teatru aș fi devenit un corporatist care își enervează colegii în team building-uri. Așa s-a mai domolit nevoia asta de a fi tot timpul în centrul atenției, de a fi iubit de toți și toate.

7. În urma rolurilor interpretate, ți s-a schimbat personalitatea, devenind un cumul al personalităților interpretate?

Vlad Bălan: Ce cred că se întâmplă de fapt e că piesele bune pun întrebări fundamentale de genul: Ce e iubirea? Cum e cu adevărul? Și așa mai departe. Inevitabil lucrând în spectacole bune ajungi să vorbești cu alți oameni mai des despre probleme fundamentale de viață decât un om obișnuit. Și în felul ăsta, se presupune că ar trebui să devii mai deschis, cu mai puține judecăți de-a gata digerate, cu mai multă înțelegere față de ceilalți oameni. Se presupune…

8. Ce părere ai de partea de regie? Te-ai regăsi în aceasta ramură, să lași scena deoparte?

Vlad Bălan: Da, regie de teatru vreau să fac la un moment dat. Nu aș lăsa nimic de-o parte. Există cazuri de actori care fac regie de teatru în paralel. Regie film nu aș putea. Nu gândesc în imagini în felul ăla. Și nici nu mă fascinează într-atât procesul din spate.

9. Care este idolul tău?

Vlad Bălan: Nu am idoli. Nu am simțit niciodată pentru altcineva tipul ăla de admirație până la identificare. Am mulți actori care îmi plac foarte mult: colegul meu de la Nottara, Șerban Gomoi, Adrian Titieni, Florin Piersic Jr și mulți mulți alții. Prefer de multe ori să găsesc lângă mine oameni de la care pot învăța ceva în loc să îmi creez o poveste fantezistă despre cum în America, Tom Hardy se conectează la energiile artei și ce face el este la cu totul alt nivel decât putem noi concepe.

10. Alături de cine ți-ai dori să joci și în ce film?

Vlad Bălan: E ciudat dar nu am avut așteptări și dorințe de genul niciodată. Mi se pare că așa se nasc frustrările. Din dorințe extrem de adânci a căror îndeplinire e amânată de realitate din nou și din nou și din nou. Prefer să nu îmi doresc.

11. Dacă viața ta ar fi un film, ce titlu i-ai da?

Vlad Bălan: Orice titlu care îmi vine sună patetic. Un titlu de desen de pe Minimax „Vlad buclucașul și peripețiile sale”. Ceva extrem de prăfuit pe care nu înțelegi de ce îl difuzează încă dar care îți amintește de când erai mic și te ascundeai sub plapumă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here